Profilaxie

Profilaxia dentara este cea mai simpla si mai ieftina metoda de tratament.

Profilaxia previne imbolnavirea dentara si parodontala, preintampinand astfel aparitia complicatiilor.

Locul cel mai frecvent de aparitie al cariilor este suprafata supusa procesului de masticatie datorita faptului ca santurile prezente pe suprafata dintelui creeaza o morfologie retentiva pentru resturile alimentare care sunt mai dificil de indepartat la simplul periaj.

Sigilarea este o metoda neinvaziva care previne aparitia cariilor dentare, nu presupune efectuarea anesteziei sau folosirea frezelor. Este o tehnica cu un mare succes la copii, fiind foarte bine tolerata de acestia.

Caracteristica sigilantului este ca transforma zona retentiva a dintelui intr-o suprafata usor de igienizat si ca elibereaza continuu fluor care se stie ca este un protector pentru smaltul dintelui.

Materialul de sigilare se mentine pentru aproximativ 2 ani, timp in care asigura o protectie impotriva cariei dentare. Eficienta sigilarii este data si de respectarea de către pacient a masurilor de igienizare, efectuarea unui periaj optim.

Se recomanda controale periodice si refacerea sigilarii la nevoie.

Si adultii pot apela la sigilarea dintilor atat timp cat dintele respectiv nu a fost afectat de carie.